Pene de curent se înrtegistrează în fiecare regiune din Ucraina, în urma unui adevărat baraj de rachete ruseşti care au vizat miercuri infrastructuri critice, anunţă într-o postare pe Facebook operatorul naţional Ukrenergo.
„Atacul cu rachetă este în curs şi a lovit deja infrastructuri energetice”, anunţă Ukrenergo.
„Întreruperi de urgenţă (ale alimentării cu curent) au loc în toate regiunile” Ucrainei, anunţă operatorul.
„Aceasta este o măsură necesară în vederea protejării reţelelor electrice de accidente şi menţinerii sistemului electric”, precizează compania.
„Echipe de intervenţie şi unităţi din cadrul Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă vor începe să repare imediat pagubele, după sfârşitul alertei aeriene”, anunţă ea.
„Însă, din cauza gerului şi ploii îngheţate din unele regiuni, lucrări de reparaţii de urgenţă la instalaţiile avariate de rachetele teroriste ar putea să dureze mai mult timp”, precizează aceeaşi sursă.
Ukrenergo îi îndeamnă pe ucraineni să reţină locurile pe care le-a prezentat drept „puncte invincibile”, în care sunt disponibile „electricitate, comunicaţii mobile şi Internet, căldură, apă şi kituri de primul ajutor” în cazul unor „întreruperi” semnificative.
Alerta de raiduri aeriene de la Kiev s-a încheiat la ora locală 15.08 (şi ora României), după aproape două ore şi jumătate.
Alerte erau însă în curs în şase regiuni din Ucraina – toate situate în nordul şi estul ţării, inclusiv la Harkov şi Dnipropetrovsk.
În această după-amiază R. Moldova a rămas fără energie electrică, iar vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că motivele deconectării sunt bombardamentele Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina.
Potrivit deputatului PAS, Radu Marian, bombardamentele rusești în Ucraina au dus la întreruperi de electricitate în R. Moldova pentru că sistemele energetice ale Moldovei și Ucrainei sunt conectate între ele. Astfel, situația din Ucraina a dus la întreruperea automată a unei linii de tranzit care aducea electricitate din România.
În context, Premier Energy a anunțat că operatorul de transport și operatorii de distribuție lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție după ce R. Moldova a rămas fără electricitate. În mesajul postat, șefa statului afirmă că Rusia a lăsat Moldova pe întuneric și susține că „oricâte de greu ar fi acum, calea de viitor a R. Moldova trebuie să rămână spre lumea liberă”.