Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova demonstrează că această ţară are mai mulţi prieteni decât a avut vreodată, a declarat, luni, la Paris, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. El a prezidat alături de omologii din Franţa şi Germania cea de-a treia Conferinţă ministerială a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfăşurată la Paris.
„Platforma noastră demonstrează că Republica Moldova are mai mulţi prieteni decât a avut vreodată. Nu doar în Uniunea Europeană, ci în lumea întreagă, care sunt dispuşi să ajute Chişinăul. Aceasta demonstrează angajamentul comunităţii internaţionale de a ajuta Republica Moldova să facă faţă unor provocări nemaiîntâlnite”, a afirmat Aurescu, într-o conferinţă de presă comună cu miniştrii de Externe din Franţa, Germania şi Republica Moldova, scrie Agerpres.
El a reamintit că, în cadrul conferinţei ministeriale desfăşurate în iulie, la Bucureşti, la care au participat mai multe state, organizaţii şi instituţii financiare internaţionale, s-a obţinut un sprijin în valoare totală de 615 milioane euro, dintre care 432,3 de milioane euro asistenţă sub formă de granturi.
Totodată, s-a stabilit crearea unui grup de lucru dedicat reformei administraţiei publice şi managementului finanţelor publice.
Ministrul Aurescu a menţionat că în ultima perioadă Chişinăul a fost supus unei presiuni din ce în ce mai mari menite să deraieze Republica Moldova de la cursul său pro-european. Totodată, războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei a avut un efect profund asupra acestei ţări.
„Ţara s-a confruntat cu provocări de natură economică, umanitară şi de securitate de o amploare fără precedent, iar, în aceste momente critice, cetăţenii şi autorităţile au dovedit o solidaritate impresionantă cu Ucraina şi refugiaţii ucraineni. Republica Moldova este candidată la aderarea la UE, un obiectiv pe care România l-a susţinut puternic de-a lungul ultimilor ani. Cu susţinerea activă a preşedintelui Maia Sandu şi a Parlamentului, Guvernul de la Chişinău dă dovadă de un leadership remarcabil în implementarea unei agende ambiţioase, sustenabile, democratice, pro-europene şi reformatoare”, a spus şeful diplomaţiei române.
„Vom fi alături de Republica Moldova nu numai în timpul acestei ierni grele, ci şi pe calea ei de a deveni un stat membru UE” Ministrul a adăugat că Republica Moldova este una dintre ţările cele mai afectate de războiul „brutal” al Rusiei împotriva Ucrainei.
Ţara se confruntă cu o severă criză energetică, iar cetăţenii suferă din cauza inflaţiei şi a facturilor mari. Potrivit acestuia, Republica Moldova este vizată şi de multe tentative hibride de destabilizare.
„Energia a ocupat un loc important pe agenda discuţiilor de astăzi. Au fost prezentate idei valoroase, am încercat să vedem cum putem eficientiza eforturile noastre folosind Platforma de Sprijin pentru a ajuta Republica Moldova să devină independentă din punct de vedere energetic, să îşi consolideze economia, statul de drept şi să modernizeze adminstraţia”, a transmis Aurescu.
Totodată, el a reamintit că România furnizează Republicii Moldova între 80 şi 90% din necesarul de electricitate. România a oferit recent Chişinăului un grant în valoare de 10 milioane de euro, sub forma asistenţei bugetare directe.
De asemenea, dintr-un total de 100 de milioane de euro, România intenţionează să ofere, până la finalul acestui an, granturi de 25 de milioane de euro pentru proiecte din domenii precum educaţia, dezvoltarea regională şi îmbunătăţirea serviciilor de utilitate publică.
„Vom fi alături de Republica Moldova nu numai în timpul acestei ierni grele, ci şi pe calea ei de a deveni un stat membru UE”, a evidenţiat ministrul de Externe.