Fostul șef de la Calea Ferată din Moldova (CFM), Iurie Topală, rămâne în arest, după ce a fost extrădat recent din Belgia, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale(PCCOCS).
Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților acestuia, care nu erau de acord cu măsura preventivă impusă.
Procurorii PCCOCS continuă acțiunile de urmărire penală, în vederea accelerării trimiterii dosarului în judecată, timp în care persoana se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Amintim că Iurie Topală a fost extrădat la 3 noiembrie, autorităților de la Chișinău, în baza mandatului de arestare din 29 iulie 2021.
Pe 11 ianuarie 2022, autoritățile belgiene l-au reținut pe Iurie Topală la aeroportul „Gosselies – Charleroi” din Belgia.
Iurie Topală, fost consilier municipal din partea Partidului Liberal (PL), s-a aflat la conducerea Î.S. Calea Ferată a Moldovei din 2015 până în 2019.