VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Promo-LEX critică ședința Parlamentului din 10 noiembrie: Nu a fost respectată transparența decizională a unor proiecte votate

Asociația Promo-LEX a monitorizat ședința Parlamentului din 10 noiembrie 2022 și a constatat mai multe abateri și încălcări ale legii privind examinarea proiectelor de lege de către deputați.

Potrivit Promo-LEX, la ședința plenară din 10 noiembrie, Parlamentul a votat, în două lecturi, șapte din cele opt proiecte examinate. 

În cazul a șapte proiecte majoritatea parlamentară și opoziția au votat, în spirit de consens. Cinci dintre acestea se refereau la ratificarea unor acorduri internaționale, unul la abrogarea unei legi, iar altul la modificarea legislației din domeniul agriculturii.

Pe ordinea de zi bisăptămânală au fost incluse 11 proiecte. Propunerile fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor de amânare a unui proiect, de includere a altui proiect și de audiere în plen a Prim-ministrului, a ministrului Justiției și a ministrului Educației și Cercetării au fost respinse de majoritatea parlamentară. Autorii celor opt proiecte votate au fost Președinta Republicii Moldova – 5 proiecte, Guvernul – 2 proiecte și majoritatea parlamentară – un proiect.

Transparența decizională a proiectelor votate nu a fost respectată în proporție de 75 la sută, adică în cazul a șase din cele opt proiecte dezbătute. Totodată, precizăm că  în privința unui proiect dintre acestea Guvernul Republicii Moldova a solicitat examinarea în mod prioritar. Pentru cinci proiecte de legi, votate în ambele lecturi, nu a fost publicat avizul Direcției general juridice”, subliniază Promo-LEX.

Totodată, Promo-LEX menționează că în cazul unui proiect de lege votat în lectura a doua nu au fost publicate rezultatele expertizelor și cercetărilor efectuate, cele ale consultării publice, precum și fundamentarea economico-financiară.

Pentru trei proiecte examinate nu a fost respectat termenul pentru prezentarea recomandărilor părților interesate, termenul dintre înregistrarea proiectului, examinarea și votarea în prima lectură fiind mai mic de 10 zile lucrătoare.

În mod pozitiv, remarcăm că toate rapoartele și corapoartele comisiilor permanente sesizate în fond erau publicate în ziua ședinței în plen.

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost examinat și votat, în două lecturi, în cel mai scurt termen – 3 zile calendaristice, autor fiind Președinta Republicii Moldova.

Proiectul de lege privind aprobarea listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului a fost votat, în două lecturi, în cel mai lung termen – 41 de zile calendaristice, autori fiind deputații fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” Cătănoi Artemie și Lazarencu Sergiu.

”Cea mai lungă dezbatere, de circa 20 de minute, a fost asupra proiectului de lege nr. 407 cu privire ratificarea unui acord de grant, iar cele mai scurte au fost la examinarea proiectelor de lege cu nr. 371, nr. 395 – 398, care au durat între 3 și 5 minute. În total, ședința plenară a durat circa două ore și jumătate.

La începutul lucrărilor plenului Parlamentului și-au înregistrat prezența 87 de deputați. Potrivit rezultatelor votării, ulterior, la procedura de vot au luat parte între 68 și 77 de deputați. Membrii fracțiunii Partidului Politic ȘOR au boicotat și de această dată ședința plenară”, se mai arată în comunicatul remis.

Amintim că în perioada anilor 2021–2025, activitatea Parlamentului Republicii Moldova este supusă unei monitorizări exhaustive în cadrul Programului Promo-LEX ”Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Scopul monitorizării este de a spori transparența instituției, de a contribui la îmbunătățirea procedurilor legislative și de a consolida interacțiunea dintre deputați și cetățeni.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.