VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

DOC/ A fost adoptată Declarația comună a Adunării Parlamentare a R. Moldova și a Republicii Polone

În cadrul celei de-a VIII-a Sesiuni a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, a fost adoptată o declarație comună care vizează parcursul european al țării noastre, suportul acordat Republicii Moldova pentru asigurarea independenței energetice, implementarea proiectelor poloneze de dezvoltare și de investiții și condamnă agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În declarație este stipulată aprecierea față de valorile integrării europene și angajamentul demonstrat al Republicii Moldova față de parcursul său european, inclusiv după obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE, precum și față de aspirațiile de consolidare a democrației, statului de drept și a drepturilor omului. De asemenea, Adunarea Parlamentară își exprimă sprijinul pentru eforturile depuse de autoritățile din țara noastră pentru a diminua impactul negativ asupra vieții politice, sociale și economice ale Republicii Moldova, cauzat de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În document se mai declară angajamentul și sprijinul față de continuarea acțiunilor comune în scopul reintegrării Republicii Moldova, în baza suveranității și integrității teritoriale a țării în hotarele ei recunoscute internațional, cu respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi, a statutului special al minorităților naționale, culturale și lingvistice, în special în contextul deținerii în anul 2022 a președinției poloneze a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Părțile mai menționează importanța sporirii sprijinului financiar și tehnic acordat Republicii Moldova pentru asigurarea independenței energetice, a conectivității, a producției, a diversificării și a eficienței acesteia, precum și pentru accelerarea identificării surselor alternative de energie pentru Republica Moldova. Semnatarii declarației mai condamnă agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei și apreciază solidaritatea și sprijinul continuu oferit de autoritățile Republicii Moldova și ale Republicii Polone refugiaților ucraineni, subliniind că acest război inacceptabil destabilizează întregul continent european, având un impact grav, în special, asupra statelor care împart o graniță comună cu Ucraina.

Documentul se mai referă la importanța pe care o are activitatea Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone pentru fortificarea relațiilor de colaborare şi prietenie dintre statele noastre la nivel bilateral şi multilateral.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.