(FOTO) Astra Film Chișinău a debutat cu documentarul „Elon Musk dezvăluit”. Ce filme vor fi proiectate în următoarele zile?

Cea de-a cincea ediție Astra Film Chișinău a debutat miercuri, 11 noiembrie, la Cinema Odeon. Evenimentul, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), aduce timp de trei zile în fața publicului din stânga Prutului o selecție de documentare premiate la Sibiu, care abordează teme de actualitate.

Prima proiecție a ediției a fost documentarul „Elon Musk dezvăluit”, în regia lui Andreas Pichler. Filmul explorează culisele companiei Tesla, promisiunea automobilului autonom și implicațiile dezvoltării tehnologice, inclusiv din perspectiva responsabilității față de oameni.

- Advertisement -

Proiecția a fost urmată de o discuție despre inteligența artificială, moderată de Aura Revenco. La aceasta au participat scriitorul Val Butnaru și expertul în inteligență artificială Denis Zacon. Întâlnirea a oferit publicului ocazia de a reflecta asupra impactului noilor tehnologii și asupra provocărilor pe care acestea le aduc în viața de zi cu zi.

Astra Film Chișinău se desfășoară în perioada 11-13 noiembrie, la Cinema Odeon. Accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar spectatorii sunt încurajați să își rezerve biletele în avans pe site-ul festivalului.

În cea de-a doua zi a festivalului, publicul va putea urmări trei documentare premiate la Astra Film Festival 2026, desfășurat la Sibiu. Printre acestea se numără „Muntele”, în regia Biljanei Tutorov și a lui Petar Glomazić, desemnat cel mai bun documentar din competiția Europa de Est, și „În fiecare zi trece același tren și nu oprește niciodată”, regizat de Vlad Petri, câștigător la categoria România. Programul include și documentarul „Spartane fără inhibiții”, în regia lui Maud Mascre, premiat în competiția DocSchool.

A treia zi este dedicată documentarelor „La drum” (1997) și „Calea Laptelui” (2026), semnate de Dumitru Budrala. Filmele surprind drumurile păstorilor, munca de zi cu zi, nopțile petrecute sub cerul liber și legătura dintre generații. După proiecții, publicul este invitat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Dumitru Budrala.

Programul include și secțiunea Astra Film Junior, dedicată copiilor și adolescenților, care propune povești documentare menite să deschidă noi perspective și să încurajeze curiozitatea.

Fondat în 1993, Astra Film Festival este cel mai longeviv festival de film documentar din România și unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinemaului de non-ficțiune din Europa. Astra Film Chișinău, ajuns la a cincea ediție, este un eveniment cultural de referință în Republica Moldova inițiat și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.

Prin finanțarea acestui proiect, DRRM contribuie la promovarea valorilor românești peste Prut și la dezvoltarea unor inițiative culturale și educaționale care facilitează accesul publicului din Republica Moldova la filmul documentar.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.