Dorin Junghietu, la București: Apropierea R. Moldova de piața energetică europeană nu ar fi fost posibilă fără România

România este partenerul fără de care apropierea Republicii Moldova de piața energetică europeană nu ar fi fost posibilă. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la cea de-a opta ediție a Conferinței Internaționale a Energiei din România.

În cadrul evenimentului de la București, ministrul Energiei de la Chișinău a vorbit despre interconexiunile dintre Republica Moldova și România, securitatea aprovizionării, liberalizarea piețelor și rolul vital al cooperării regionale într-un context geopolitic complicat.

- Advertisement -

El s-a referit și la punerea sub tensiune a liniei electrice Vulcănești–Chișinău, pe care a calificat-o drept un moment istoric pentru sectorul energetic al Republicii Moldova.

„Această linie înseamnă mai mult decât o investiție într-o rețea. Înseamnă mai multă libertate de a decide de unde cumpărăm energie și mai puține vulnerabilități în fața presiunilor externe. Iar România este partenerul fără de care apropierea noastră de piața energetică europeană nu ar fi fost posibilă. Vreau să mulțumesc autorităților și cetățenilor români pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv în cele mai dificile momente ale crizelor energetice”, a declarat Dorin Junghietu.

Ministrul Energiei a menționat și celelalte două proiecte de interconectare cu România, liniile Bălți–Suceava și Strășeni–Gutinaș, care urmează să fie construite. Potrivit oficialului, cele trei interconexiuni vor permite importul și exportul unor volume mai mari de energie electrică și vor consolida poziția Republicii Moldova în sistemul energetic regional.

Un alt subiect a vizat viitoarea producție de gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, estimată să înceapă în prima jumătate a anului 2027. Pentru Republica Moldova, aceasta poate însemna o sursă suplimentară de aprovizionare din regiune, iar pentru companiile din România, noi posibilități de dezvoltare a relațiilor comerciale.

În discuțiile despre viitorul piețelor energetice, Dorin Junghietu a subliniat necesitatea unei concurențe reale, a unor reguli compatibile cu cele europene și a investițiilor în infrastructură. 

Cea de-a opta ediție a Conferinței Internaționale a Energiei din România a fost organizată la București de Federația Patronală a Energiei, în parteneriat cu Ministerul Energiei din România, sub genericul „Câmpuri de putere. Noile frontiere energetice”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.