Uniunea Europeană își propune să închidă provizoriu 25 de capitole de negociere cu Moldova pe parcursul anului viitor. Obiectivul este inclus în foaia de parcurs prezentată de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, și de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos.
În cadrul unei conferințe de presă comune, Marta Kos a declarat că Moldova înregistrează cele mai bune rezultate dintre statele candidate. Comisara a menționat că Chișinăul a îndeplinit condițiile pentru deschiderea celor două clustere de negociere rămase și a înregistrat progrese în ceea ce privește obiectivele stabilite privind valorile fundamentale, transmite IPN.
Potrivit documentului, în prima jumătate a anului viitor ar urma să fie închise provizoriu nouă capitole de negociere, printre care cele privind relațiile externe, educația și cultura, precum și politica externă, de securitate și de apărare. În a doua jumătate a anului 2027, ar urma să fie închise provizoriu 16 capitole, printre care cele privind politica economică și monetară, libera circulație a lucrătorilor, politicile din domeniul concurenței și serviciile financiare.
Pentru a trece la următoarea etapă a negocierilor de aderare, în care capitolele de negociere pot fi închise provizoriu, foaia de parcurs precizează că Moldova trebuie să finalizeze sarcinile legate de criteriile de referință intermediare pentru capitolele privind statul de drept. Totodată, Comisia Europeană constată că Chișinăul a înregistrat progrese semnificative în pregătirea pentru îndeplinirea acestor criterii. În plus, menționează că va prezenta Consiliului UE raportul intermediar privind evaluarea de referință, împreună cu proiectul interimar de poziție comună, pentru a permite statelor membre să examineze rezultatele evaluării.
În același timp, Uniunea Europeană a prezentat foi de parcurs și pentru Muntenegru, Albania și Ucraina. În cazul Muntenegrului, Bruxellesul își propune să finalizeze elaborarea tratatului de aderare în primăvara anului viitor, astfel încât acesta să fie semnat în iunie 2027. Potrivit foii de parcurs pentru Albania, țara ar urma să închidă provizoriu 16 capitole de negociere până la sfârșitul anului și ulterior pe parcursul lui 2027. În privința Ucrainei, documentul prevede închiderea provizorie a șapte capitole de negociere pe parcursul anului viitor.







