Un incendiu a izbucnit în seara zilei de 4 noiembrie într-un depozit cu tutun din apropierea localității Căpriana, raionul Strășeni. La fața locului au fost mobilizate șase echipaje de salvatori și pompieri.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:20. La fața locului, conform nivelului sporit de intervenție au fost îndreptate șase echipaje de salvatori și pompieri.
Acolo, aceștia au stabilit că incendiul a cuprins o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați. În prezent, echipele de intervenție întreprind acțiuni de localizare și lichidare a flăcărilor. „Incendiul nu prezintă pericol de răspândire către construcțiile din apropiere. Situația este monitorizată și gestionată de Statul Major al IGSU creat la fața locului”, se arată într-o notă informativă.
Până la acest moment victime nu au fost raportate.









