Portul popular, meșteșugurile și folclorul românesc au fost celebrate, în perioada 29–30 august, la Criuleni, în cadrul primei ediții a proiectului cultural „Tradiții românești la Nistru”.
Evenimentul, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), a adus în prim-plan bogăția tradițiilor românești și a reunit, într-o atmosferă de sărbătoare, pe malul Nistrului, zeci de meșteri populari și artiști, alături de numeroși vizitatori.
Programul a cuprins parada portului popular, târgul meșterilor populari, expoziții de artizanat, ateliere de meșteșuguri tradiționale și spectacole folclorice susținute de ansambluri din România și Republica Moldova.




Astfel, publicul s-a bucurat de evoluțiile Ansamblului Folcloric „Flori de Sânziene” din Iași, Ansamblului Folcloric „Doina Argeșului” din Argeș, Ansamblului Folcloric „Plaiurile Prutului” din Vaslui, Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” din Sibiu și Ansamblului Folcloric „Floricică de la Munte” din Neamț, alături de cele ale colectivelor artistice din raioanele Criuleni și Dubăsari.





„Acest proiect a demonstrat încă o dată că distanțele dispar atunci când vorbim aceeași limbă a sufletului și a tradiției. Prin fiecare horă încinsă, prin fiecare doină cântată din suflet și prin culorile vii ale portului popular, artiștii au creat o punte indestructibilă de identitate, unitate și emoție românească”, a transmis Consiliul Raional Criuleni.






La finalul evenimentului, participanții s-au prins în „Hora Prieteniei”. Programul a mai a inclus spectacolul de încheiere a proiectului și un concert extraordinar susținut de formația „Millenium”.
Prima ediție a proiectului cultural „Tradiții românești la Nistru” a fost organizată de Consiliul Raional Criuleni și Primăria orașului Criuleni, cu sprijinul financiar al DRRM, în contextul manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române.
Prin finanțarea proiectului, DRRM susține păstrarea și promovarea limbii române, a tradițiilor și a identității culturale românești, precum și transmiterea acestora către generațiile tinere.







