Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi, 29 octombrie, decretele privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova în cazul a trei persoane: Iurie Cara, Andrei Safonov și Serghei Verdeș.
Iurie Cara și Andrei Safonov sunt membri ai pretinsului legislativ al regimului separatist de la Tiraspol. „Aceștia au participat la adoptarea unor acte anticonstituționale care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană, promovează ideologia „lumii ruse” și pledează pentru menținerea prezenței militare ilegale a Rusiei pe teritoriul țării”, precizează Președinția.
Serghei Verdeș a obținut cetățenia cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate.
Procedura de retragere a cetățeniei a fost inițiată de Agenția Servicii Publice, în baza constatărilor Serviciului de Informații și Securitate, în temeiul Legii cetățeniei Republicii Moldova, care prevede retragerea cetățeniei pentru săvârșirea unor fapte deosebit de grave prin care sunt prejudiciate interesele statului, respectiv pentru dobândirea cetățeniei prin eludarea normelor legale.
Autoritățile precizează că vor continua să acționeze în conformitate cu legea pentru protejarea ordinii constituționale și a interesului național.







