Un cetățean străin, în vârstă de 20 de ani, a fost condamnat la 5 ani de închisoare și amendat cu 250 000 de lei pentru două episoade de escrocherie. Acesta făcea parte dintr-un grup criminal organizat care a înșelat două femei din Chișinău, convingându-le să predea, în total, circa 240 000 de lei, sub pretextul verificării bancnotelor.
Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, tânărul a acționat împreună cu alte persoane, care se prezentau, în mod fals, drept angajați ai unor instituții publice sau instituții bancare din Republica Moldova. Aceștia contactau victimele și le spuneau că economiile lor trebuie verificate pentru a preveni presupuse fraude.
Primul caz a avut loc în dimineața zilei de 18 martie 2026. O femeie din Chișinău a fost telefonată și informată că datele sale personale ar fi fost compromise și că ar putea fi implicată în operațiuni de spălare a banilor. Ulterior, tânărul s-a prezentat la domiciliul acesteia drept reprezentant al unei instituții bancare și a invocat necesitatea verificării autenticității bancnotelor. În acest mod, el a luat de la victimă 55 000 de lei, 1000 de dolari și 3850 de euro.
Al doilea episod s-a produs în aceeași seară. O altă femeie din Chișinău a fost contactată prin intermediul aplicației WhatsApp de membrii grupului, care s-au dat drept angajați ai unei bănci și ai poliției. Aceștia au convins-o că banii pe care îi păstra acasă trebuiau declarați și verificați, iar femeia le-a transmis 93 000 de lei.
După preluarea banilor de către un membru al grupului, inculpatul s-a întâlnit cu acesta și a primit sumele, oferindu-i 3000 de lei drept recompensă, la indicația unui alt participant la infracțiune. Prejudiciul material cauzat în cele două episoade este de peste 240 000 de lei.
În cadrul examinării cauzei, tânărul și-a recunoscut integral vina și a declarat că regretă faptele comise. După executarea pedepsei, tânărul va fi expulzat în țara de origine. Sentința poate fi contestată cu apel.







