Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a evidențiat rolul profesioniștilor din domeniul protecției sociale în sprijinirea persoanelor vulnerabile și în dezvoltarea unui sistem social adaptat nevoilor oamenilor. Declarațiile au fost făcute duminică, 20 septembrie, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială.
Șefa statului a mulțumit asistenților sociali pentru activitatea desfășurată în sprijinul copiilor, persoanelor în vârstă și celor cu dizabilități și a subliniat importanța profesionalismului, empatiei și răbdării în această activitate.
Maia Sandu a vorbit și despre reforma „Restart”, prin care autoritățile urmăresc reorganizarea sistemului de asistență socială, extinderea serviciilor pentru persoanele cu dizabilități, dezvoltarea echipelor mobile și a managementului de caz, precum și consolidarea serviciilor de protecție a copilului.
Un alt subiect abordat a fost sprijinirea persoanelor apte de muncă pentru integrarea sau reintegrarea pe piața muncii. Președinta a menționat inclusiv măsurile destinate femeilor care revin la serviciu după perioada dedicată îngrijirii familiei și acțiunile de combatere a muncii nedeclarate.
Maia Sandu a subliniat că profesionalizarea continuă a specialiștilor este esențială pentru funcționarea sistemului și pentru consolidarea încrederii cetățenilor în serviciile sociale.
Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială va fi organizat anual, în contextul Zilei profesionale a lucrătorului din sfera protecției sociale, marcată în cea de-a treia duminică a lunii septembrie.







