Reforma justiției, evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, dar și consolidarea statului de drept au fost printre subiecte abordate astăzi de președinta Maia Sandu, în discursul rostit la deschiderea Forumului „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției”.
Șefa statului a remarcat că, deși schimbările în justiție nu s-au produs atât de repede pe cât și-ar fi dorit societatea, sistemul începe să se curețe și să livreze rezultate.
Ea s-a referit la înnoirea Consiliului Superior al Magistraturii și a Consiliului Superior al Procurorilor, reforma în derulare a Curții Supreme de Justiție și continuarea evaluării externe a judecătorilor și procurorilor. Maia Sandu a remarcat creșterea numărului dosarelor de corupție mare, existența unor decizii ale instanțelor în unele dintre aceste cazuri, îmbunătățirea legislației și progresele în recuperarea bunurilor și banilor proveniți din infracțiuni.
Șefa statului a reiterat că edificarea statului de drept este cel mai complicat angajament în procesul de aderare la Uniunea Europeană și că efectele reformei trebuie să fie sustenabile și să se mențină în timp.
Maia Sandu s-a referit și la rolul justiției în protejarea Republicii Moldova în fața amenințărilor generate de războiul hibrid, subliniind că finanțarea ilegală a partidelor politice, tentativele de cumpărare a voturilor și corupția politică pot fi combătute doar de un stat de drept puternic.
În încheiere, șefa statului a accentuat că rezultatele obținute până acum oferă încredere că transformarea sistemului de justiție poate fi dusă până la capăt. „Vreau să avem încredere în eforturile noastre și vreau să avem încredere în capacitatea de a ajunge la obiectivul nostru final, care este un sistem al justiției independent, știind că independența presupune integritate și responsabilitate”, a conchis Maia Sandu.
Menționăm că Forumul „Reformarea Justiției și Combaterea Corupției” se află la cea de-a opta ediție și a reunit, la Chișinău, oficiali, ambasadori, reprezentanți ai sistemului judiciar și experți ai societății civile.







