Ministrul Energiei, din nou despre o eventuală majorare a tarifului la gazele naturale: „Este foarte probabilă”

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat astăzi că o nouă ajustare a tarifului la gazele naturale „este foarte probabilă”, în contextul cotațiilor ridicate pe piețele internaționale. Potrivit oficialului, suma exactă a eventualei majorări va fi cunoscută la începutul lunii octombrie, după ce va fi stabilit prețul mediu de achiziție pentru luna septembrie.

„În ultima perioadă, cotațiile TTF au depășit 83 de euro per megawat sau 1000 de dolari mia de metri cubi. Astăzi, la deschiderea burselor, cotațiile sunt între 80,6 și 81,5 euro/MWh. Elementele care contribuie la aceste cotații înalte sunt prelungirea blocajului strâmtorii Ormuz, care face ca vapoarele cu LNG din Qatar să nu poată ajunge pe piața europeană, dar și competiția pentru gazele naturale lichefiate între piața europeană și piața asiatică, coroborate cu nivelul încă redus de umplere a depozitelor subterane din Europa. Astăzi, dimineață, valoarea medie de umplere a depozitelor la nivel european era de 68,3%. În același timp, Norvegia, care este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze către Europa, desfășoară lucrări de mentenanță la unele capacități de producție înaintea sezonului de iarnă. Toate aceste elemente împreună duc la menținerea prețurilor ridicate a cotațiilor la gazele naturale”, a explicat Dorin Junghietu.

- Advertisement -

Potrivit ministrul Energiei, această situația ar face „tot mai evidentă necesitatea unor ajustări tarifare”, dar „există o metodologie, iar ANRE și furnizorul vor veni la momentul corespunzător cu date”.

În acest context, Dorin Junghietu a remarcat că gazele naturale sunt contractate în avans, pe baza unei formule de preț indexat, iar valoarea finală este determinată în funcție de cotațiile medii ponderate din luna precedentă.

La începutul lunii septembrie, Energocom a făcut public prețul mediu de achiziție al gazelor pentru luna august și urmează deja la începutul lunii octombrie să prezinte și prețul mediu de achiziție a lunii septembrie. Și deja atunci va fi mai evident cât ar fi această posibilă potențială ajustare a tarifului. (…) În octombrie, când vom avea prețul, se va vedea și ce devieri tarifare au fost acumulate în perioada august-septembrie. (…) De aceea, la momentul actual nu putem spune cât va fi această ajustare. Da, este foarte probabilă, reieșind din cotațiile globale, din cotațiile europene la gaz, dar o certitudine va fi în momentul în care va fi cunoscut prețul mediu de achiziții pentru luna septembrie”, a explicat ministrul Energiei.

Menționăm că începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, cu 5,88 lei mai mult decât tariful anterior. Noul tarif a fost aprobat la 21 august de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.