Radu Musteața, fostul ministru al Agriculturii, care și-a anunțat demisia la doar două zile de la învestire, a fost numit în funcția de director al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi, 15 iulie, de Guvernul de la Chișinău.
Propunerea a fost prezentată de secretarul general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu, care a subliniat că Radu Musteața are un parcurs profesional de peste 15 ani în domeniul agroalimentar, dar și o experiență managerială solidă în administrația publică, inclusiv în calitate de director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
„Ne exprimăm încrederea că abilitățile profesionale, competențele manageriale și cunoștințele domnului Musteața vor contribui la consolidarea capacităților AIPA și la eficientizarea implementării politicilor de sprijin pentru fermieri. (…) În contextul angajamentelor de integrare europeană a Republicii Moldova, este esențial ca AIPA să asigure o gestionare eficientă și corectă a fondurilor destinate sectorului agricol, contribuind astfel la modernizarea și dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar”, a precizat Sergiu Gherciu.
La rândul său, premierul Vasile Tofan a remarcat că Radu Musteață a făcut „o treabă bună” în calitate de director al ANSA și că experiența acumulată în această funcție îl recomandă pentru conducerea AIPA.
„AIPA este agenția care distribuie subvențiile în agricultură. Cu toții înțelegem că provocările în agricultură sunt multe și avem nevoie de decizii curajoase acolo. (…) Pe domnul Radu Musteața îl cunoaștem de la ANSA. A făcut o treabă bună la ANSA. Mă bucur să-l revăd într-o nouă funcție publică. Dumnealui cred că a învățat greșeala pe care a comis-o la nominalizarea lui la Ministerul Agriculturii. Dar noi nu avem atât de mulți oameni ca să nu-i valorificăm”, a precizat Vasile Tofan.
Ulterior, Radu Musteața a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook prin care i-a mulțumit premierului Vasile Tofan pentru încrederea oferită, subliniind că preia cu responsabilitate și hotărâre mandatul de director al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.
„Pentru mine, acest mandat nu înseamnă doar administrarea unei instituții. Înseamnă asumarea unui proces de transformare și fortificare a AIPA, astfel încât Agenția să devină o instituție modernă, eficientă și pregătită să funcționeze la standardele Uniunii Europene. (…) Revin în serviciul public și cu o convingere pe care experiența ultimilor ani mi-a întărit-o: obstacolele, erorile, critica nu trebuie să ne oprească din efortul de a construi instituții puternice. Dimpotrivă, ele pot servi drept lecții pentru a face lucrurile și mai bine. Iar acum Republica Moldova are nevoie de cât mai mulți oameni care să-și pună experiența, viziunea și competențele în slujba statului. Trebuie să implementăm reforme dificile, chiar și atunci când acestea nu aduc popularitate imediată. Este important să lăsăm în urmă instituții care funcționează și servesc cetățenii”, a precizat Radu Musteața.
Amintim că în luna iunie, Radu Musteața și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare la doar două zile de la învestire pe fondul unei controverse apărute după publicarea în spațiul public a unor fotografii potrivit cărora acesta ar fi fost membru al Partidului Democrat din Moldova. Inițial, el a respins în repetate rânduri aceste acuzații, precizând că nu a fost niciodată membru al PDM și că nu a condus vreo organizație teritorială a unui partid politic.
Totuși, ulterior, Radu Musteața a recunoscut că nu a spus „întregul adevăr” despre relația sa cu Partidului Democrat din Moldova și și-a cerut scuze public. Înainte de a prelua mandatul de ministru al Agriculturii, Radu Musteața a fost director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.







