Extinderea mecanismelor de finanțare, subiect de discuție între premierul Vasile Tofan și fermierii din R. Moldova

Accesul la finanțare, restructurarea datoriilor și reducerea poverii administrative au fost printre subiectele discutate astăzi în cadrul unei întrevederi între premierul Vasile Tofan și membrii Federației Naționale a Fermierilor.

Agricultorii au adus în discuție necesitatea de creditare pe termen mai lung și de extindere a mecanismelor de finanțare adaptate specificului agriculturii. De asemenea, au fost abordate aspecte ce țin de restructurarea datoriilor și executarea fidejusorilor, aplicarea moratoriului la executare și onorariile executorilor judecătorești. 

- Advertisement -

Trebuie să găsim un echilibru prin care băncile să fie interesate să crediteze agricultura, iar fermierii să aibă instrumentele necesare pentru a-și finanța activitatea și pentru a se proteja în perioadele mai complicate. Avem nevoie de soluții sustenabile, care să funcționeze atât pentru agricultori, cât și pentru sistemul financiar”, a declarat premierul Vasile Tofan.

În cadrul întrevederii au fost discutate și măsuri de simplificare a activității fermierilor, inclusiv aplicarea principiului raportării „o singură dată” și facilitarea mecanismelor privind munca zilierilor.

Referitor la situațiile semnalate de fermieri privind controalele în teren, prim-ministrul a menționat că va solicita instituțiilor din subordinea Guvernului să se asigure că verificările sunt justificate și că agricultorilor nu le sunt create impedimente nejustificate.

Totodată, discuțiile au vizat rambursarea accizei la motorina utilizată în agricultură, măsură susținută de Executiv, dar și mecanismele de subvenționare a sectorului.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.