Deputații de la Chișinău au păstrat astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie 2001.
Propunerea a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a menționat că mâine împlinesc 25 de ani de la tragedia care a zguduit întreaga lume.
„11 septembrie 2001 este o zi care a rămas în memoria întregii lumi. Au trecut 25 de ani, dar pentru mii de familii durerea a rămas. Aproape 3000 de oameni au plecat în acea dimineață liniștit de acasă și nu s-au mai întors. Au fost victime ale unor atentate teroriste. Ziua de 11 septembrie 2001 ne-a arătat cât de fragilă este pacea, lumea în care trăim și cât de repede poate fi lovită o societate. Astăzi, când războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, e la câțiva kilometri de noi, această lecție este și mai actuală. De aceea, este important ca fiecare cetățean să înțeleagă că securitatea și pacea nu sunt lucruri date. Ele trebuie apărate zi de zi”, a precizat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a mai remarcat că, în această zi cu o semnificație tristă, Republica Moldova este alături de poporul american.
Amintim că mâine se împlinesc 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie 2001, când Statele Unite au fost lovite de cele mai cumplite atentate teroriste din istoria lor. Atunci, patru avioane de pasageri au fost deturnate de teroriști. Două dintre aeronave au lovit Turnurile Gemene din New York, una a lovit clădirea Pentagonului, iar a patra s-a prăbușit în Pennsylvania. Atentatele s-au soldat cu 2993 de morți, inclusiv cei 19 teroriști, și peste 6000 de răniți.







