Finlanda a anunțat încheierea oficială a construcției unui gard de 200 kilometri de-a lungul frontierei cu Rusia. Lucrările la gardul care măsoară 1.340 de kilometri, au început cu puțin peste trei ani în urmă.
În cadrul unei conferințe de presă ținută în apropierea punctului de frontieră Nuijamaa, în sud-estul Finlandei, ministrul de Interne Mari Rantanen (Partidul Finlandezilor) a declarat că ar putea fi necesară extinderea zonelor împrejmuite în viitor, transmite Digi.24.
„Consider că este bine să evaluăm la un moment dat dacă este nevoie de mai mult. Avem nevoie în special de finanțare din partea UE pentru statele membre din est, astfel încât proiecte precum acesta să poată fi finanțate”, a afirmat Rantanen.
Granița Finlandei cu Rusia se întinde pe 1.340 de kilometri, fiind cea mai lungă frontieră comună pe care o are orice stat membru al UE sau al NATO cu Rusia.
Rantanen a subliniat că construirea gardului de frontieră a fost necesară, întrucât situația de securitate a Europei s-a schimbat semnificativ în urma invaziei Rusiei în Ucraina din 2022, precum și a utilizării de către aceasta a diverselor operațiuni hibride de influențare.
„În această situație, fiecare stat trebuie să aibă grijă de propria sa securitate și de inviolabilitatea frontierelor sale”, a declarat ministrul.
Guvernul finlandez a propus, de asemenea, prelungirea cu încă doi ani a valabilității Legii privind securitatea frontierelor. Legea are ca scop „combaterea oricăror încercări de a exercita presiune asupra Finlandei, consolidarea securității frontierelor și pregătirea pentru cele mai grave incidente de migrație instrumentalizată”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului de Interne.
Migrația instrumentalizată se referă la împingerea deliberată a unui număr mare de solicitanți de azil către un punct de control la frontieră, ca tactică de război hibrid.
Finlanda și-a închis granița cu Rusia la sfârșitul anului 2023 pe fondul suspiciunilor că vecinul său din est folosea această tactică.
Construcția a durat trei ani
În octombrie 2022, liderii partidelor politice din Finlanda au ajuns la un consens transpartinic cu privire la necesitatea urgentă de a construi un gard parțial de-a lungul graniței de est.
Lucrările la acest proiect au început cu un proiect-pilot în Pelkola, lângă orașul Imatra, în aprilie 2023. Cele mai lungi secțiuni ale gardului se află în sud-estul Finlandei, totalizând aproximativ 140 de kilometri.
Există, de asemenea, aproximativ 35 de kilometri de gard în regiunea Karelia de Nord, în timp ce secțiuni suplimentare de aproximativ 25 de kilometri se întind prin Kainuu și până în Laponia finlandeză.
Costul total al proiectului este estimat la aproximativ 380 de milioane de euro, iar construirea gardului a fost finalizată puțin înainte de termen.
Proiectul a durat aproximativ patru ani și a costat 356 de milioane de euro, potrivit Yle. Bariera a fost construită de-a lungul unor secțiuni-cheie selectate ale frontierei.
Se estimează că întreținerea anuală va costa încă 1,5 milioane de euro, întrucât nu este vorba doar de un gard obișnuit, ci de un complex complet de securitate a frontierei, dotat cu sisteme de supraveghere.







