(FOTO) Președinta R. Moldova a primit scrisorile de acreditare din partea a nouă ambasadori

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi, 7 septembrie, scrisorile de acreditare din partea a nouă ambasadori agreați.

Patru dintre noii șefi ai misiunilor diplomatice reprezintă state membre ale Uniunii Europene și își vor desfășura activitatea cu reședința la Chișinău. Este vorba despre Martina Hermann, ambasadoarea agreată a Austriei, Siiri Königsberg, ambasadoarea agreată a Estoniei, Mindaugas Kačerauskis, ambasadorul agreat al Lituaniei, și Esselien Hermien Theresia Van Eerten, ambasadoarea agreată a Regatului Țărilor de Jos.

- Advertisement -

Norvegia, stat membru al Spațiului Economic European, va fi reprezentată la Chișinău de ambasadoarea agreată Anne Kjersti Amundsen. Estonia și Norvegia sunt reprezentate pentru prima dată de ambasadori cu reședința la Chișinău, după ce birourile diplomatice ale celor două state au fost ridicate la rang de ambasadă.

Din partea Muntenegrului, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, scrisorile de acreditare au fost prezentate de ambasadorul Danilo Brajović, cu reședința la București.

De asemenea, printre cei care au prezentat scrisorile de acreditare se numără Alexander Valentín Rodríguez Salazar, ambasador agreat al Republicii Cuba, cu reședința la București; Koma Steem Jehu-Appia, ambasador agreat al Republicii Ghana, cu reședința la Moscova; și Jorge Ricardo Silén Santacoloma, ambasador agreat al Republicii Panama, cu reședința la Varșovia.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.