25 de blocuri din Moldova pot beneficia de investiții pentru eficiență energetică

Proprietarii din 25 de blocuri locative din Chișinău, Bălți și raioanele Drochia, Sângerei, Florești și Orhei au primit rapoartele de audit energetic, care vor sta la baza viitoarelor proiecte de modernizare a clădirilor.

Auditurile, realizate gratuit de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), în parteneriat cu PNUD Moldova și cu sprijinul Guvernului Danemarcei, identifică soluțiile necesare pentru reducerea consumului de energie și îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor.

- Advertisement -

Locatarii vor putea solicita finanțare prin Fondul pentru eficiență energetică în sectorul locativ din Republica Moldova (FEERM). Granturile pot acoperi până la 70% din cheltuielile eligibile, în timp ce contribuția proprietarilor este de 30%. Pentru familiile vulnerabile energetic, contribuția proprie poate fi compensată suplimentar, prin alocații cuprinse între 15% și 90%, acordate din Fondul pentru reducerea vulnerabilității energetice.

Pentru a participa la program, proprietarii trebuie să aprobe proiectele în cadrul adunărilor generale, după care asociațiile pot depune cererile de finanțare.

Potrivit estimărilor, implementarea măsurilor de eficiență energetică ar putea genera economii totale de aproximativ 432 de milioane de lei și reduce, în medie, consumul de energie cu circa 67%.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.