O familie din Republica Moldova a fost implicată într-un grav accident rutier produs în după-amiaza zilei de 15 iulie în regiunea Halkidiki din Grecia. Mama, tatăl și bebelușul lor au murit, iar cel de-al doilea copil al familiei a fost rănit.
Potrivit presei elene, tragedia a avut loc miercuri pe drumul regional dintre localitățile Nea Moudania și Nikiti, în apropierea orașului Polygyros.
Autoturismul înmatriculat în Republica Moldova, în care se aflau cei patru membri ai familiei, s-a ciocnit violent cu o autocisternă, în circumstanțe care urmează să fie stabilite de anchetatori.
În urma impactului, femeia și bebelușul au murit pe loc. Tatăl a fost descarcerat de echipele de intervenție și transportat în stare critică la spital, însă a decedat câteva ore mai târziu. Cel de-al doilea copil al familiei a fost transportat la aceeași unitate medicală, suferind răni grave. Șoferul autocisternei a scăpat nevătămat.
La locul accidentului au intervenit opt pompieri cu trei autospeciale, care au folosit echipamente speciale pentru descarcerarea victimelor. Poliția Rutieră din Polygyros a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.






