Expertiza medico-legală repetată în cazul educatoarei Ludmila Vartic a fost finalizată și confirmă în mare parte concluziile primei expertize, potrivit căreia decesul a survenit în urma traumatismelor provocate de căderea de la înălțime. Informația a fost confirmată de responsabila pentru comunicare din cadrul Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Violina Morari a precizat că raportul conține și răspunsuri la întrebările suplimentare formulate în cadrul anchetei, însă concluziile experților nu pot fi făcute publice, având în vedere caracterul confidențial al urmăririi penale. Potrivit ei, documentul a fost prezentat învinuitului și avocatului acestuia și urmează să fie adus la cunoștința celorlalte părți din proces, transmite IPN.
Soțul educatoarei, Dumitru Vartic, unicul învinuit în dosar, a confirmat pe rețelele sociale că i-a fost prezentat raportul de expertiză medico-legală semnat de șase experți, inclusiv de un expert din România. Acesta a declarat că documentul confirmă faptul că decesul soției sale a survenit în urma traumatismelor provocate de căderea de la înălțime.
La sfârșitul lunii mai, ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, anunța că expertiza medico-legală suplimentară, realizată cu participarea unui expert din România, fusese finalizată, iar autoritățile așteptau raportul scris. Potrivit acesteia, concluziile preliminare nu indicau elemente noi față de prima expertiză.
Cazul este investigat după ce în spațiul public au apărut informații despre posibile acte de violență domestică înaintea decesului educatoarei. Dosarul este cercetat sub aspectul infracțiunii de violență în familie cu determinarea suicidului. Dumitru Vartic a respins acuzațiile.






