FSB acuză doi cetățeni ai R. Moldova de implicare într-un presupus plan de atac cu drone

Doi cetățeni ai Republicii Moldova sunt acuzați de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) că ar fi fost implicați într-un presupus plan de atac cu drone asupra unei întreprinderi strategice din regiunea Moscovei. FSB susține că aceștia ar fi acționat în interesul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), însă nu a prezentat dovezi care să confirme acuzațiile.

Potrivit FSB, cei doi, care ar fi avut pregătire specială, ar fi închiriat și amenajat în regiunea Moscovei un spațiu pentru lansarea dronelor, după care ar fi părăsit teritoriul Federației Ruse. Instituția susține că operațiunea ar fi vizat un obiectiv strategic dintr-o zonă rezidențială. 35 de drone pilotate de la distanță, care transmit în timp real imagini către operator, fuseseră introduse prin contrabandă în Rusia, ascunse într-un transport de plăci ceramice, pe un traseu care includea Slovacia, Polonia și Belarus, transmite IPN.

- Advertisement -

Autoritățile ruse mai afirmă că executantul presupusului atac a fost reținut, iar o altă persoană, care ar fi închiriat depozitul și ar fi recepționat transportul, a fost ucisă după ce ar fi opus rezistență la reținere. Autoritățile ruse susțin că în acest caz a fost deschisă o cauză penală pentru terorism.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a precizat că a întreprins demersurile necesare către autoritățile competente ale Federației Ruse cu privire la acest caz. Până în prezent, autoritățile Republicii Moldova nu au primit un răspuns.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.