Președinta Maia Sandu participă astăzi, la Paris, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată la invitația președintelui Franței, Emmanuel Macron. Este pentru prima dată când Republica Moldova ia parte la o reuniune a acestui format de coordonare politică și diplomatică, dedicat sprijinirii Ucrainei.
Coaliția de Voință, co-prezidată de Franța, Germania și Regatul Unit, reunește 37 de state, majoritatea europene, și are drept obiectiv consolidarea sprijinului pentru Ucraina și pregătirea condițiilor pentru o pace justă și durabilă, care să prevină noi acte de agresiune. Discuțiile de la Paris sunt axate pe intensificarea sprijinului acordat Kievului.
Potrivit Președinției, participarea Republicii Moldova reprezintă o continuare a sprijinului constant oferit Ucrainei de la începutul invaziei ruse și este pe deplin compatibilă cu statutul de neutralitate prevăzut în Constituție. Instituția subliniază că acest format este unul flexibil, iar fiecare stat își stabilește în mod independent nivelul și forma contribuției, în conformitate cu propriul cadru constituțional.
De la începutul războiului, Republica Moldova a oferit adăpost refugiaților ucraineni, a facilitat tranzitul exporturilor din Ucraina, a acordat ajutor umanitar și energetic și a contribuit la instruirea geniștilor ucraineni în domeniul deminării. Autoritățile de la Chișinău afirmă că securitatea Republicii Moldova este strâns legată de cea a Ucrainei, iar o pace durabilă în statul vecin este esențială pentru stabilitatea întregii regiuni.






