Roberta Metsola îndeamnă UE să nu amâne aderarea Ucrainei și a R. Moldova

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a îndemnat joi cele 27 de state membre să se adapteze la ritmul rapid în care Ucraina avansează pe calea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) și a pledat pentru accelerarea procesului de deschidere a ușilor atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova.

Văzând „că o țară aflată în război, pentru că a fost invadată, este capabilă să recupereze atât de impresionant volumul de muncă legislativă și tehnică pe care alte țări îl au într-un deceniu, nu putem privi în altă parte și să nu ne adaptăm la acest ritm”, a declarat politiciana conservatoare malteză într-un discurs la Forumul GLOBSEC de la Praga

- Advertisement -

Deși nu s-a aventurat să ofere o dată specifică de aderare, Metsola a recunoscut că, având în vedere eforturile Kievului și faptul că Ucraina „luptă pentru securitatea noastră”, ar fi greșit să se amâne aderarea acestei țări, transmite Agerpres.

Metsola a făcut aceste declarații după ce s-a aflat că cancelarul german Friedrich Merz a propus joi, într-o scrisoare adresată conducerii Uniunii Europene, crearea statutului de „membru asociat” pentru Ucraina.

Președinta Parlamentului European a avertizat, de asemenea, că nedeschiderea ușilor pentru Ucraina și Republica Moldova ar putea fi exploatată de țările vecine pentru a deraia procesul de integrare.

Dacă nu facem acest lucru, este în interesul altor țări să facă opusul și nu putem permite acest lucru în timp de război, așa cum se întâmplă acum”, a declarat Metsola.

Subliniind că „securitatea și apărarea” sunt acum cea mai mare prioritate, deoarece fără ele „nu avem nimic”, ea a insistat că extinderea UE este „cea mai bună garanție de securitate pe care o putem oferi” țărilor candidate.

Menționăm că președinta Maia Sandu a declarat joi, în cadrul unui panel dedicat Republicii Moldova la Forumul GLOBSEC de la Praga, că integrarea în Uniunea Europeană reprezintă pentru statul nostru „o strategie de supraviețuire ca democrație pe termen lung. În același context, șefa statului a subliniat că „Republica Moldova este gata să înceapă negocierile pentru toate capitolele”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.