Unul dintre pompierii condamnați în dosarul „Colectiv” din România își execută pedeapsa în R. Moldova

Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnați definitiv în dosarul „Colectiv” din România, își va ispăși pedeapsa în Republica Moldova.

Autoritățile de la București au ajuns la un acord cu cele de la Chișinău în ceea ce privește acest caz. „La data de 21 mai 2026, Ministerul Justiției a primit informarea oficială din partea Ministerului Justiției al Republicii Moldova, privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul acestui stat a hotărârii de condamnare privind-o pe numita Radu Antonina”, se arată într-o notă informativă.

- Advertisement -

Antonina Radu a fugit în Republica Moldova în anul 2022, la scurt timp după ce a fost condamnată definitiv în dosarul „Colectiv” la 8 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu și uzurparea funcției.

În urma localizării sale pe teritoriul Republicii Moldova și având în vedere că acest stat nu își extrădează proprii cetățeni, la data de 31 mai 2022, Ministerul Justiției din România a transmis autorităților R. Moldova cererea de preluare a executării pedepsei”, menționează autoritățile de la București.

În prezent, Antonina Radu execută o pedeapsă de 6 ani de închisoare într-un penitenciar din Republica Moldova. Pedeapsa a fost decisă de o instanță de la noi în baza recunoașterii condamnării în România.

Menționăm că Antonina Radu a fost condamnată definitiv la 8 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu și uzurparea funcției, fiind acuzată că a făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor de prevenire și stingere a incendiilor. Aceasta a fost dată în urmărire după ce nu a fost găsită la adresa de domiciliu și nici nu s-a prezentat pentru a se preda în vederea încarcerării. În mai 2022, ea a fost găsită în Republica Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.