Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de susținere pentru Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova, care va deschide astăzi, 12 mai, la Viena, prima semifinală a concursului internațional Eurovision 2026.
Potrivit șefului Guvernului, în această seară, întreaga Republică Moldova va cânta alături de Satoshi. „Prin talent, energie și autenticitate, un tânăr artist duce numele Republicii Moldova pe scena Eurovision și în fața a milioane de oameni din întreaga lume. „Viva, Moldova!” este o stare de spirit și o invitație de a crede în noi. Îți ținem pumnii, Vlad!”, a afirmat Alexandru Munteanu.
Totodată, premierul a îndemnat cetățenii de acasă și din diasporă „să fim uniți și să susținem Republica Moldova în această seară”.
Menționăm că Republica Moldova va deschide astăzi, 12 mai, la Viena, prima semifinală a concursului Eurovision 2026. Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova, va urca primul pe scenă. Artistul va interpreta piesa „Viva Moldova”, dând astfel startul competiției internaționale din acest an.
Show-ul va începe la ora 22:00 și va putea fi urmărit la postul public Moldova 1, dar și live pe platformele oficiale Eurovision. Liniile de vot vor fi deschise imediat după încheierea tuturor prestațiilor și vor rămâne active timp de 30 de minute. Fanii pot vota prin SMS, trimițând numărul piesei preferate, sau online, prin aplicația Eurovision.
Conform regulilor, telespectatorii din Republica Moldova nu își pot susține propriul reprezentant, însă cei din diaspora pot vota fără restricții.






