Noul președinte al Parlamentului Ungariei, Ágnes Forsthoffer, a decis reinstalarea drapelului Uniunii Europene pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, după o absență de 12 ani, relatează publicația Telex.
Decizia a provocat nemulțumiri în rândul partidelor Fidesz, KDNP și Mi Hazánk, însă Forsthoffer a declarat că gestul are o puternică valoare simbolică și transmite mesajul că Ungaria dorește să redevină „un membru respectat al Uniunii Europene”.
„Revenirea drapelului semnalează pasul simbolic prin care vom redeveni membri respectați ai Uniunii Europene”, a afirmat oficiala.
Președinta Parlamentului a amintit și de referendumul organizat acum 22 de ani, când cetățenii ungari au votat în favoarea aderării țării la Uniunea Europeană.
Gestul face parte dintr-o serie de semnale proeuropene transmise de noua conducere de la Budapesta. La ceremonia de formare a noului guvern, alături de imnul Ungariei, imnul secuiesc și imnul romilor, a fost interpretată și „Oda Bucuriei”, imnul oficial al Uniunii Europene.
Premierul ungar Magyar Péter anunțase încă din aprilie intenția de a readuce drapelul UE pe fațada Parlamentului, alături de drapelul Ungariei și cel secuiesc.
Drapelul Uniunii Europene fusese îndepărtat în 2014 la ordinul fostului președinte al Parlamentului, Kövér László. Acesta a refuzat arborarea steagului european inclusiv în 2024, când Ungaria a preluat președinția rotativă a Consiliului UE, argumentând că afișarea drapelului nu este obligatorie.






