Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a avut sâmbătă o întâlnire la Islamabad cu șeful armatei pakistaneze, Asim Munir, considerat un actor-cheie în medierea tensiunilor dintre Statele Unite și Iran.
La discuții au participat și oficiali de rang înalt din domeniul apărării și securității din Pakistan, inclusiv consilierul pentru securitate națională Asim Malik, ministrul de interne Mohsin Naqvi și viceministrul iranian de externe Kazem Garibabadi. De asemenea, au fost prezenți ambasadorul Iranului la Islamabad, Alireza Amiri Moghaddam, și purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Ismail Bagaei.
Detaliile întâlnirii nu au fost făcute publice, însă surse citate de Reuters susțin că Araghchi a prezentat poziția Teheranului privind negocierile, inclusiv rezervele față de cerințele Washingtonului.
Vizita oficialului iranian la Islamabad are loc pe fondul eforturilor de reluare a negocierilor de pace dintre cele două state. În paralel, administrația condusă de Donald Trump a anunțat trimiterea unor emisari speciali, printre care Jared Kushner și Steve Witkoff, pentru a debloca dialogul direct.
Washingtonul susține că există „progrese” în discuții și că reluarea negocierilor ar fi fost solicitată de partea iraniană. În schimb, autoritățile de la Teheran resping această versiune și afirmă că nu este planificată, deocamdată, o întâlnire directă.
Turneul diplomatic al lui Abbas Araghchi continuă cu o vizită în Oman, urmată de deplasarea la Moscova, într-un context regional marcat de tensiuni și negocieri fragile.






