Momente de panică au avut loc la cina anuală a Asociației Corespondenților de la Casa Albă, desfășurată la Washington Hilton, după ce un bărbat înarmat a deschis focul asupra personalului de securitate. Președintele SUA, Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și vicepreședintele JD Vance au fost evacuați de urgență de agenții Serviciul Secret al Statelor Unite.
Potrivit informațiilor oferite de FBI, atacatorul a deschis focul asupra unui agent aflat într-un punct de control de securitate. Ofițerul a fost protejat de vestă antiglonț și este în stare bună. Suspectul, identificat de Trump drept Cole Tomas Allen, a fost reținut la fața locului.
În momentul incidentului, sala era plină cu aproximativ 2.600 de invitați, inclusiv oficiali de rang înalt precum Marco Rubio, Robert F. Kennedy Jr. și Doug Burgum. După auzul focurilor de armă, invitații s-au adăpostit, iar agenții de securitate au intervenit rapid, evacuând liderii politici și securizând zona.
Președintele Trump a declarat ulterior că suspectul ar fi acționat ca un „lup singuratic” și a sugerat că ar fi putut fi ținta atacului, deși acest lucru nu este confirmat oficial. „Un bărbat a atacat un punct de control înarmat cu mai multe arme și a fost neutralizat de membri foarte curajoși ai Serviciului Secret”, a afirmat liderul american.
Evenimentul a fost anulat, iar ancheta este în desfășurare. Autoritățile federale au demarat și percheziții la domiciliul suspectului din California.
Incidentul readuce în atenție riscurile de securitate la evenimentele oficiale din SUA, în contextul în care Donald Trump a fost deja ținta a două tentative de asasinat în 2024, inclusiv una la un miting din Butler, Pennsylvania.






