Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, efectuează marți, 21 aprilie, o vizită de lucru la Strasbourg, în calitate de președinte al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
Oficialul de la Chișinău va susține discursul final al Republicii Moldova în plenul Adunării Parlamentară a Consiliului Europei, în contextul încheierii mandatului statului nostru la conducerea Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei.
„La ora 16:30, voi susține un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Discursul marchează ultima adresare a Republicii Moldova în plenul APCE, în cadrul exercitării Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, mandat care se va încheia în mai 2026”, a informat Mihai Popșoi.
Totodată, în cadrul vizitei de lucru la Strasbourg, șeful diplomației de la Chișinău va avea întrevederi cu președinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Petra Bayr, dar și cu secretarul general al Congresului Autorităților Locale și Regionale, Mathieu Mori.






