Trei persoane vor ajunge pe banca acuzaților, fiind învinuite de încălcarea cu rea-voință a regulilor de protecție împotriva incendiilor, în dosarul incendiului devastator de la Durlești. Procurorii anunță că au finalizat urmărirea penală și au trimis cauza în instanță după aproape un an de investigații.
Conform informațiilor oferite de Procuratura Generală, cele trei persoane sunt acuzate că au încălcat regulile de protecție împotriva incendiilor. Faptele sunt încadrate în baza articolului 296 din Codul penal și pot fi sancționate cu amendă de până la 42500 de lei sau cu închisoare de până la doi ani.
Ancheta arată că incendiul a izbucnit pe 16 mai 2025, în zona acoperișului mansardei blocului de locuit, între șindrila bituminoasă lipită de plăcile fibrolemnoase și țesătura din polipropilenă. Conform raportului de constatare tehnico-incendiar, cauză probabilă a izbucnirii focului ar fi nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor în timpul lucrărilor cu foc deschis, fiind utilizate aparate de gaze fără respectarea măsurilor de precauție prevăzute de legislație.
În urma incendiului, toate cele 15 apartamente de la etajul mansardă au fost distruse, iar întreg blocul locativ a fost avariat, prejudiciul fiind calificat drept unul în proporții deosebit de mari.
Procurorii menționează că, în total, au fost inițiate două cauze penale în acest caz, în care 14 persoane au fost recunoscute în calitate de învinuiți. Cea de-a doua cauză penală, care vizează fapte de abuz de serviciu, depășirea atribuțiilor și executarea necalitativă a lucrărilor de construcție este în continuare investigată de Centrul Național Anticorupție, sub conducerea Procuraturii Chișinău.
În acest dosar au fost efectuate inclusiv 21 de percheziții, iar ancheta vizează acțiunile persoanelor responsabile de executarea și recepționarea lucrărilor de construcție






