Înscrierea copiilor în clasa I începe la 1 aprilie 

Înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 va începe la 1 aprilie, iar procesul se va desfășura în două etape, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Prima etapă de înscriere va avea loc în perioada 1 aprilie – 18 mai 2026. În acest interval, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar vor depune cererea și actele necesare la instituția de învățământ din districtul școlar de domiciliu.

- Advertisement -

Rezultatele primei etape vor fi anunțate la 18 mai 2026. Tot atunci, instituțiile de învățământ și organele locale de specialitate în domeniul învățământului vor publica pe site-urile lor numărul locurilor rămase disponibile.

Potrivit MEC, a doua etapă de înscriere este programată pentru perioada 19 mai – 10 iunie 2026. În această etapă vor putea fi înscriși: copiii pentru care nu au fost depuse cereri în prima etapă, copiii care vor împlini 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026 și copiii din alte districte școlare, în limita locurilor rămase disponibile.

Lista finală a copiilor admiși în clasa I va fi făcută publică pe data de 10 iunie 2026.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.