Otilia Dandara, doctor habilitat în științe ale educației și profesor universitar, a fost aleasă în funcția de rector al Universitatea de Stat din Moldova (USM), în urma scrutinului desfășurat pe 3 martie 2026. Anunțul a fost făcut de Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională, transmite Moldpres.
Candidata Otilia Dandara a acumulat 796 de voturi, fiind urmată de Florentin Paladi cu 631 de voturi și Dumitru Dodul cu 39 de voturi. La scrutin au participat 1.483 de alegători, ceea ce indică un grad ridicat de implicare a comunității universitare în procesul electoral.
Rezultatele au fost anunțate de președintele CDSI, Sergiu Harea, care a subliniat participarea largă a cadrelor didactice și a reprezentanților studenților la procesul decizional.
În conformitate cu Regulamentul privind alegerea rectorului USM, Otilia Dandara a fost desemnată câștigătoarea scrutinului și urmează să exercite un mandat de patru ani, cu confirmarea oficială potrivit prevederilor legale și regulamentului intern al instituției.
Otilia Dandara are peste 30 de ani de experiență în activitatea pedagogică, cercetare și management academic. Până recent, a ocupat funcția de prim-prorector/prorector pentru activitatea didactică și studențească la USM, coordonând programe educaționale și proiecte universitare, contribuind la dezvoltarea instituțională și la îmbunătățirea accesului studenților la servicii educaționale relevante.






