Poliția avertizează cetățenii asupra riscurilor majore provocate de poleiul format pe străzi și trotuare, după ce serviciile de urgență au raportat o creștere constantă a numărului persoanelor traumatizate.
Potrivit oamenilor legii, polițiștii sunt mobilizați în teren, monitorizează permanent situația și intervin activ pentru a preveni incidentele și accidentele, oferind totodată sprijin persoanelor aflate în dificultate, în vederea menținerii siguranței publice.
În acest context, Poliția vine cu mai multe recomandări:
- Administratorilor de blocuri – să curețe și să prelucreze cu material antiderapant trotuarele, scările, parcările și căile de acces;
- Locatarilor – să parcheze doar în zone sigure, fără a bloca căile de intervenție;
- Părinților – să monitorizeze copiii și să evite ieșirea acestora afară, mai ales în condițiile în care studiile au fost întrerupte astăzi, iar copiii dispun de mai mult timp liber;
- Pietonilor – să manifeste prudență, să evite zonele periculoase și să traverseze strada doar după ce s-au asigurat că șoferii le acordă prioritate;
- Șoferilor – să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze distanța de siguranță.
Totodată, Poliția face apel către agenții economici și autoritățile responsabile să asigure presărarea materialului antiderapant pe trotuare, scări, intrări și alte zone intens circulate, pentru reducerea riscului de accidente.






