Doi bărbați din Bălți au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați că ar fi indus în eroare un pensionar de 74 de ani printr-o schemă de investiții false.
Potrivit Poliției, începând cu luna decembrie 2025, cei doi bărbați, de 21 și 39 de ani, acționând împreună cu alte persoane, ar fi determinat victima să transfere bani pe platforme internaționale neautorizate.
În urma escrocheriei, pensionarul a pierdut 112.000 de lei și 5.100 de euro. Suspecții au fost prinși în flagrant în momentul în care primeau o nouă tranșă de 4.700 de euro.
Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare în vederea stabilirii circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate.
Poliția reamintește cetățenilor să manifeste prudență sporită și să evite transferurile de bani către persoane necunoscute sau platforme neautorizate.






