Ministrul Energiei al Republicii Moldova, Dorin Junghietu, va întreprinde o vizită de lucru în SUA, în perioada 15–16 ianuarie.
Aceasta se va axa pe aprofundarea cooperării bilaterale cu SUA în domeniul energetic, dar și pe identificarea unor noi oportunități de colaborare cu partenerii americani pe domeniul generării de energie electrică.
Astfel, Dorin Junghietu va avea întrevederi cu mai mulți oficiali americani, printre care Chris Wright, secretarul pentru energie al Statelor Unite și Sara Thannhauser, director asociat pentru politică și implementarea sancțiunilor în cadrul Oficiului pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Departamentului Trezoreriei al SUA.
De asemenea, oficialul de la Chișinău va avea discuții și cu reprezentanți ai companiilor americane din sectorul energetic în vederea stabilirii unor parteneriate reciproc avantajoase, atragerii investițiilor și a transferului de expertiză. Totodată, ministrul Energiei de la Chișinău va participa la o masă rotundă, organizată de Atlantic Council, dedicată provocărilor și perspectivelor securității energetice în regiune.
Potrivit autorităților, un subiect important al discuțiilor îl va constitui proiectul de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș, un parteneriat reciproc avantajos, care va crea oportunități pentru companiile din SUA și va spori securitatea energetică a Republicii Moldova.






