Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează consumatorii despre rechemarea de urgență a unui lot de ouă de găină pentru consum uman, distribuit de operatorul SRL Raiplai-Avicola.
Produsele vizate sunt ouăle cu marcajul 3 MD BR 004 și data durabilității minimale între 10.01.2026 și 27.01.2026, inclusiv.
Decizia a fost luată după acțiunile anchetei de serviciu și analizele de laborator efectuate de inspectorii ANSA, care au depistat prezența metronidazolului, o substanță farmacologică activă interzisă de uz veterinar, în probele de furaje, ser și ouă prelevate de la exploatația avicolă SRL Raiplai-Avicola.

Consumatorii care dețin produse din loturile menționate sunt îndemnați să nu le consume și să le returneze la unitatea comercială de unde au fost procurate.
Pentru siguranța alimentară, ANSA recomandă verificarea întotdeauna a marcajului și datei de durabilitate a produselor înainte de consum.






