Procuratura Anticorupție prezintă detalii despre dosarul deputatului fugar, Ilan Șor, Care este examinat la Curtea de Apel Chișinău.
Potrivit PA, în cadrul ședinței de judecatã din data de 7 octombrie avocații lui Ilan Șor au înaintat circa 16 cereri, dintre care inclusiv 1 cerere de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate, precum și două cereri de numire a expertizelor suplimentare.
”Instanţa a examinat în detaliu fiecare cerere a pãrţii apãrãrii şi, ca rezultat, la şedinţa de astãzi, 19 octombrie 2022, Colegiul a dispus respingerea a 14 cereri din rândul celor înaintate, ca fiind nefondate. Totodatã, instanţa urmeazã sã examineze si sã se pronunţe asupra celorlate solicitãri în şedinţa care urmeazã.
La fel, în cadrul ședinței de astãzi, a fost prezent și avocatul Ion Crețu, reprezentând interesele lui Veaceslav Platon, ultimul înaintând o cerere în adresa Colegiului penal, prin care a solicitat recunoașterea sa în calitate de parte vătămată în cadrul cauzei penale de învinuire a lui Ilan Șor. În raport cu prezenta cerere, instanța a dispus restituirea cererii pentru a fi conformată cerințelor legii și anume pentru traducerea acesteia în limba de stat”, se arată în comunicatul remis de Procuratura Anticoruptie.
Totodată, instituția informează că au fost stabilite următoarele ședințe în perioada imediat urmatoare, şi, anume, pentru data de 26 octombrie 2022 ora 15:30 și 28 octombrie 2022 ora 11:30.
Amintim că Ilan Șor a fost condamnat în 2017 la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani. Totodată, acesta este anunțat în căutare internațională.