Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că va rămâne, cel mai probabil, în fruntea ministerului și după învestirea noului Guvern.
El a declarat că, în prezent, se discută despre componența noului Guvern, iar candidatura sa pentru funcția de ministru ar putea fi acceptată.
„Cred că vor fi și persoane noi, dar și miniștri din actualul guvern vor rămâne, ținând cont de rezultatele și proiectele implementate la nivel național. Nu cred ca a rămas mult până vom cunoaște numele miniștrilor și al prim-ministrului. (…) Din discuțiile preliminare cu colegii, cel mai probabil, voi continua la Ministerul Infrastructurii pentru a avansa proiectul Drumuri – Europa este mai aproape. Personal, mi-aș dori să rămân în această funcție”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.
Totuși, el a ținut să precizeze că o decizie finală privind componența viitorului Guvern încă nu a fost luată.
Potrivit oficialul, proiectele lansate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale trebuie duse la bun sfârșit și extinse în următorii ani.
„E vorba despre continuarea programului Europa este mai aproape. Am implementat 220 de proiecte din cele 579 pe care ni le-am propus. Ne propunem să pregătim Satul European 3, despre care deja am început să discutăm cu primarii. Ne propunem să finalizăm Satul European 2, pe care îl finalizăm în 2026. Ne propunem să finalizăm proiectul Curților Europene. Sunt 88 în implementare și mai avem de implementat încă 400. Adică, toate lucrurile pe care le-am început pe segmentul de îmbunătățire a vieții cetățenilor, ele trebuie să continue și să fie multiplicate”, a subliniat Vladimir Bolea.
„În plus, în următorii ani vor veni fondurile de preaderare și asta înseamnă multe resurse financiare, proiecte, iar noi venim cu o echipă ministerială calificată. Toată experiența acumulată trebuie exploatată la maximum ca să dea rezultate pentru oameni”, a mai adăugat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău.
Menționăm că potrivit legii, după constituirea noului Parlament, președintele Republicii Moldova, în urma consultărilor cu fracțiunile parlamentare, propune un candidat la funcția de prim-ministru. Ulterior, candidatul desemnat are la dispoziție 15 zile pentru a-și crea echipa și programul de guvernare. Executivul este aprobat cu voturile a cel puțin 51 de deputați.






