Consiliul Uniunii Europene a comunicat astăzi decizia prin care Republica Moldova este invitată să adere la Convenția din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri.
Astfel, începând cu 1 noiembrie 2025, Republica Moldova va putea deveni parte la Convenție, prin depunerea Instrumentului de Aderare la Secretariatul General al Consiliului UE.
„Această invitație reprezintă o recunoaștere la nivel european a parcursului de transformare prin care trece Serviciul Vamal. Este un moment de mândrie și responsabilitate, care demonstrează că putem construi o vamă modernă, europeană și orientată spre facilitarea comerțului. Este o reușită a echipei Serviciului Vamal și un câștig pentru toți operatorii economici din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.
Potrivit autorităților, prin aderarea la această Convenție, Republica Moldova va facilita un comerț mai rapid, transparent și competitiv, consolidându-și poziția pe harta economică a Europei.






