Pe șantierul viitorului pod peste Prut de la Ungheni se muncește conform graficului stabilit, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău.
Potrivit sursei citate, progresul lucrărilor a fost evaluat la fața locului de secretarul de stat în domeniul transporturilor, Mircea Păscăluță, și de omologul său din România, Irinel Ionel Scrioșteanu.
Oficialii au discutat cu proiectanții, constructorul și toți cei implicați în realizarea lucrării despre modul în care se derulează proiectul pe ambele maluri ale Prutului.
„Pe malul stâng, echipa lucrează la instalarea piloților. 15 dintre cei 18 piloți necesari sunt deja în lucru. Pe malul drept, lucrările evoluează într-un ritm similar. S-a turnat primul radier la calea 1 și toți piloții necesari atât pentru culee, cât și pentru pile sunt executați”, informează MIDR.
Totodată, cei doi oficiali s-au întrunit în cadrul unei ședințe cu proiectanții, reprezentanții poliției de frontieră și alți actori implicați, la Consiliul Raional Ungheni, unde a fost discutată aprobarea finală a proiectului tehnic pentru podul de autostradă.
Autoritățile au mai subliniat că obiectivul principal este de a asigura, într-un timp cât mai scurt, finalizarea tuturor procedurilor necesare astfel încât podul rutier Ungheni – Ungheni să fie funcțional până la sfârșitul anului viitor.
Menționăm că lucrările de execuție a podului rutier au început în luna aprilie. Podul de la Ungheni va face parte din proiectul Autostrăzii Unirii A8, interconectând infrastructurile rutiere din România și Republica Moldova, și va include și un punct de trecere a frontierei.











