VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dinu Plîngău, despre guvernarea PAS: Ni s-a promis reforma justiției, însă nu vedem o schimbare esențială

Criticile la adresa guvernării PAS sunt justificate pentru că observăm lacune atât în comunicare, cât și în gestionarea anumitor segmente întregi. De această opinie este președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău.

În cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la Vocea Basarabiei Dinu Plîngău a subliniat că nu se vede o schimbare esențială în justiție.

Sunt justificate criticile la adresa PAS, pentru că, așa cum ați menționat și dvs., partidul care se află astăzi la guvernare deține întreaga putere în stat și la mai multe capitole, evident, noi observăm anumite lacune atât în comunicare, cât și în gestionarea anumitor segmente întregi. Unele motive din care suntem într-o situație complicată sunt condițiile obiective în care ne-am pomenit, iarăși din cauza contextului global, dar sunt și domenii care nu țin tocmai de responsabilitatea acestui context internațional. Pot să vă dau doar un exemplu: justiția. Acolo cu o majoritate parlamentară, cu un întreg cabinet de miniștri, cu oameni numiți asumat în funcțiile-cheie din sistemul respectiv poate fi făcută ordine”, a declarat ex-deputatul.

Totodată, Plîngău a criticat faptul că actuala guvernare numește în funcții oameni compromiși.

Nouă ni s-a promis reforma justiției, inclusiv unul din mecanismele care s-au propus a fost susținut și noi. Deci, noi din start, o perioadă foarte îndelungată ca partid politic nu ne-am expus critic pe modul în care a început a acționa guvernarea, pentru că le împărtășim mesajele.

Nu cred că este cineva în Republica Moldova care nu ar împărtăși mesajul luptei împotriva corupției, doar că în mare parte criticile care au început a parveni din partea noastră se datorează mai multor numiri în funcții-cheie în sistemul respectiv a oamenilor compromiși, a oamenilor asupra cărora planează suspiciuni de corupție. Deci nu vedem o schimbare esențială. Un sistem este compus din norme și este compus din oameni și la ambele capitole noi vedem grave abateri de la principiile în care am sperat și am pornit cu toții atunci când ne-am implicat în politică”, a subliniat Plîngău.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.