VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Republica Moldova marchează 31 de ani de la adoptarea Constituției: Mesaj de unitate din partea conducerii țării

Astăzi, 29 iulie, Republica Moldova celebrează 31 de ani de la adoptarea Constituției – documentul fundamental care a consacrat tranziția definitivă de la regimul totalitar la o nouă ordine democratică și statală. Cu acest prilej, președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu au transmis un mesaj comun cetățenilor, îndemnând la unitate și implicare civică în apărarea valorilor democratice.

„Astăzi marcăm Ziua Constituției – legea care stă la temelia țării noastre și ne garantează libertatea și demnitatea, unindu-ne prin valorile care ne definesc: independența, suveranitatea și aspirația comună de a trăi în pace, acasă”, se arată în mesajul comun al oficialilor de rang înalt.

- Advertisement -

Liderii țării au subliniat importanța Constituției ca simbol al suveranității și autodeterminării naționale, amintind că „soarta Moldovei nu se decide de alții, ci de noi, cetățenii ei”, și au făcut apel la solidaritate în construirea unei Moldove prospere, puternice și democratice.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.