VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

ISW: Armata ucraineană a intrat în regiunea Lugansk și se pregătește să-și continue „cât de curând” ofensiva spre Svatove

Institutul american pentru Studii de Război (ISW) susține că armata ucraineană a intrat în regiunea Lugansk și se pregătește să-și continue „cât de curând” ofensiva spre Svatove. Pe Frontul de Sud, linia rusă de apărare de la vest de Nipru s-a scurtat cu 60 de kilometri, în urma ofensivei ucrainene din ultimele zile.

Pe rețelele ruse de socializare a apărut un protest video al unui grup de soldați ruși, proaspăt mobilizați. Aceștia arată că nu au niciun fel de comandă, au fost înarmați cu puști vechi și muniție inoperabilă, nu au mâncare și își cheltuie banii proprii pentru a supraviețui.

Potrivit Wartranslated, deși locația lor nu este specificată, din context se înțelege că aceștia nu sunt în Ucraina ci undeva în Rusia, posibil în regiunea Belgorod, din apropiere de Harkov. Bloggerii ruși confirmă autenticitatea videoclipului și avertizează că astfel de situații pot reprezenta o amenințare serioasă pentru apărarea rusă, odată trimiși astfel de soldați slab echipați și cu moralul la pământ pe linia frontului.

Frontul de Est. Armata Ucraineană a intrat în regiunea Lugansk, iar ISW observă că, la o lună de la deschiderea ofensivei pe acest front, aceasta nu a culminat, ceea ce înseamnă că încă există potențial de înaintare. Rușii par a încerca trimiterea de rezerve la Svatove, dar Armata Ucraineană a tăiat deja linia de comunicație dintre Svatove și Kreminna. Consilierul prezidențial ucrainean, Aleksei Arestovici spune că rușii speră se reaprovizioneze cu muniție și oameni Svatove, dar va fi greu pentru ei să facă asta înainte de reluarea „foarte curând” a ofensivei ucrainene.

ISW arată că pierderea apărării de pe râurile Oskil și Siverski Doneț lasă Armata Rusă fără baraje naturale pe care să-și organizeze apărarea din Lugansk, iar noul front „este numai bun pentru tipul de război rapid de manevră pe care forțele ucrainene l-au folosit eficient în estul Harkov, la începutul lunii septembrie. Nu există indicii că Armata Rusă ar fi consolidat substanțial vestul regiunii Lugansk, iar contraofensivele în curs ale Ucrainei [în sud și în est] forțează probabil Kremlinul să acorde prioritate apărării uneia dintre zonele de operațiuni în detrimentul alteia, sporind potențial probabilitatea succesului ucrainean în ambele”, mai arată ISW.

Frontul de Sud. Arestovici mai spune că, după căderea liniilor de apărare ruse din Herson și mutarea liniei frontului mai la sud, acestea „s-au scurtat” de la 200 de km, săptămâna trecută, la doar 140 de km acum. La fel ca pe Frontul de Est, rușii au rămas fără bariera naturală de pe râul Inhuleț, iar lațul din jurul liniei Herson-Nova Kakhovka s-a strâns pe un culoar de 10-15 km, pe malul drept al Niprului. Asta înseamnă că acum toate trupele ruse de aici sunt în raza artileriei ucrainene, nu numai a HIMARS.

ISW observă faptul că ucrainenii se concentrează la NV de orașul Herson, iar sursele ruse cred că aceștia se pregătesc pentru un atac direct asupra acestuia.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.