VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Igor Boțan: Ambițiile imperiale ale Rusiei au existat dintotdeauna

Rusia a avut dintotdeauna ambiții expansioniste, iar forțele armate au reprezentat un instrument pentru realizarea acestui deziderat. O spune expertul Igor Boțan.

În cadrul unor dezbateri publice organizate de Agenția de Presă IPN, el a menționat că acum Rusia și-a propus restabilirea teritoriilor pierdute după colapsarea Uniunii Sovietice.

Potrivit expertului Igor Boțan, pretențiile expansioniste ale Rusiei de astăzi își au originea încă din perioada Primului Război Mondial. Rusia țaristă, cea sovietică și Rusia de astăzi sunt create pe același model de teroare și represiune cu ajutorul forțelor militare.

„Ambițiile imperiale ale Rusiei au existat dintotdeauna. Primul război mondial a început după ce Rusia a dat startul mobilizării. Germania a fost nevoită să reacționeze la asta și așa a izbucnit Primul Război Mondial, după conflictul dintre Guvernul de la Viena și cel de la Belgrad. A urmat invadarea Poloniei de către Hitler, iar două săptămâni mai târziu sub pretextul salvării populației civile de origine ucraineană și belarusă, URSS a invadat partea de est a Poloniei, a avut loc parada militară comună a trupelor sovietice și a celor naziste în orașul Brest. Ulterior au fost pretenții față de Finlanda. A fost pregătit un guvern de alternativă guvernului de la Helsinki, invazia din Finlanda a generat un război rușinos pentru forțele sovietice. În 1940 a urmat anexarea Basarabiei, sovietizarea țărilor Baltice. URSS ca și Rusia Țaristă era montată spre expansiune”, a spus expertul permanent al proiectului, Igor Boțan.

El menționează că după destrămarea Uniunii Sovietice elitele ruse au avut grijă să creeze regiuni separatiste, care să împiedice statele ex-sovietice să progreseze și să le mențină în sfera de influență rusă.

„După ce în Europa și în URSS comunismul a colapsat, acum sunt alte narative propagandistice. Acum e vorba de interesul Rusiei de a-și recuceri teritoriile pierdute de pe urma colapsului Uniunii Sovietice. Armata sovietică a fost mereu un instrument de expansiune. Ideea comunistă s-a prăbușit și acum ideologii ruși spun că trebuie să fie unite verigile din istoria Rusiei. Putin pune acum bazele unei noi etape de expansiune asupra teritoriilor pe care cândva Imperiul Rus și Imperiul Sovietic le-au deținut. Războiul din Ucraina are la bază această abordare ideologică, dar înainte de asta ei au creat enclave separatiste în Transnistria, Osetia, Abhazia, Crimeea, Dombas, pe care să le țină înghețate, ca să împiedice aderarea la NATO și să le dezghețe la timpul potrivit”, a mai spus Igor Boțan, scrie IPN.

Igor Boțan mai menționează că nostalgia unor cetățeni ai Republicii Moldova după perioada sovietică are la bază sentimentul de pretinsă inferioritate generat de destrămarea unei entități masive cum era Uniunea Sovietică și apartenența la un stat mic, cum este Republica Moldova.

„Cât am fost în URSS și la destrămare s-au făcut două mari nedreptăți cetățenilor Republicii Moldova. Prima, sovieticii au nimicit intelectualitatea și clasa managerială. Și a două mare nedreptate, atunci când s-a destrămat URSS, după trei generații în care deprinderile manageriale au dispărut, totul rezolva statul, a venit Independența. Iar toți credeau că în URSS era mai bine pentru că atunci hotărârile erau luate în locul lor. Asta i-a făcut pe oamenii care n-aveau spirit de întreprinzător să devină nostalgici. În plus, e una să te simți cetățean al țării care hotăra sorțile lumii și e altceva să te simți cetățean al celei mai sărace țări din Europa”, a precizat expertul.

Dezbaterea publică la tema „Nostalgia după măreția militară a URSS ca explicație pentru aprobarea invaziilor actuale” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.