Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat într-o conferință de presă după vizita sa la Sankt Petersburg că Gazprom a legat livrările de gaze pe ruta alternativă de plata unei datorii istorice pretinse pentru gazele consumate de malul drept al Republicii Moldova până în 2003.
Potrivit oficialului, Rusia a cerut Moldovei să convingă Ucraina să permită tranzitul gazelor rusești prin teritoriul ucrainean pentru regiunea transnistreană, însă în cazul în care acest lucru nu va fi posibil, Gazprom va livra gazele pe o rută alternativă.
„Ei ne-au solicitat să discutăm cu partea ucraineană ca să-i convingem. Noi am discutat anterior și înțelegem că această decizie este posibil să fie luată în ultimul moment. Desigur că pentru noi, dacă tranzitul prin Ucraina s-ar păstra, ar fi cea mai bună variantă. Acesta a fost și sensul vizitei, să vedem dacă se vor face livrări, indiferent dacă este tranzit sau nu. Dacă nu va fi, vor livra pe ruta alternativă”, a spus Victor Parlicov.
Parlicov a menționat că, potrivit unui audit realizat la Moldovagaz, datoria de 709 milioane de dolari pretinsă de Gazprom pentru gazul consumat până în 2003 s-a prescris, cu excepția unei sume de 8,6 milioane de dolari. Totuși, Gazprom nu recunoaște rezultatele auditului și nu a oferit o alternativă clară. Ministrul a subliniat că Republica Moldova a respectat protocolul semnat în 2021, dar încă nu a primit o poziție oficială din partea Gazprom.