Curtea Penală Internaţională a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi oficiali Hamas, acuzându-i de crime de război şi crime împotriva umanităţii în legătură cu războiul din Gaza şi atacurile din octombrie 2023 care au declanşat ofensiva Israelului în teritoriul palestinian, informează Associated Press.
În primul său răspuns la emiterea de către CPI a unui mandat de arestare pe numele său pentru acuzaţii de crime de război, biroul lui Benjamin Netanyahu a descris hotărârea ca fiind „absurdă şi o minciună absolut falsă” şi a acuzat că decizia este „antisemită”.
Biroul lui Benjamin Netanyahu a declarat că respinge categoric afirmaţiile formulate împotriva prim-ministrului Israelului. Ţara „nu va ceda la presiuni, nu va fi descurajată şi nu se va retrage” până când, a spus el, toate obiectivele de război ale Israelului nu vor fi atinse.
„Decizia a fost luată de un procuror-şef corupt, care încerca să se salveze de acuzaţii grave de hărţuire sexuală, şi de judecători părtinitori, conduşi de ura antisemită faţă de Israel”, spune biroul lui Netanyahu.
În octombrie 2023, la două zile după atacul surpriză al Hamas în sudul Israelului, care a ucis aproximativ 1.200 de persoane şi a dus la capturarea şi răpirea a 250 de persoane, fostul ministru al apărării Yoav Gallant declara: „Am ordonat un asediu complet asupra Fâşiei Gaza. Nu va exista electricitate, alimente, apă, combustibil, totul este închis. Ne luptăm cu animale umane şi acţionăm în consecinţă”, reaminteşte The Guardian.
Se crede că aproximativ 100 de persoane sunt încă ţinute ostatice de Hamas şi de alte grupări din Gaza, dintre care se ştie că cel puţin unele au fost ucise. Autorităţile din Gaza conduse de Hamas au estimat la peste 40.000 numărul victimelor campaniei militare de 13 luni a Israelului, deşi jurnaliştii nu au putut verifica aceste cifre.
La rândul său, preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a descris decizia Curţii Penale Internaţionale drept „o zi neagră pentru umanitate”, în timp ce ministrul de externe Gideon Saar a declarat că CPI „a emis ordine absurde fără nicio autoritate” împotriva lui Benjamin Netanyahu şi Yoav Gallant, deoarece „Israelul nu este membru al instanţei”.