VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Scrutinul prezidențial, validat oficial de CEC

Comisia Electorală Centrală a declarat scrutinul prezidențial valid, prezența la vot fiind de peste 54 la sută din alegătorii incluși în listele electorale, depășind pragul minim de 20% necesar pentru validarea turului doi. Anuțul a fost făcut de președinta CEC, Angelica Caraman, într-o conferință de presă.

Legislația electorală prevede că al doilea tur al alegerilor prezidențiale este declarat valabil dacă la el au participat cel puțin 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În aceste condiții, Comisia Electorală Centrală confirmă validitatea scrutinului, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.

Potrivit CEC, un număr record de persoane a votat la cele 231 de secții de votare deschise în străinătate, acolo unde 328.855 de alegători și-au exercitat dreptul de vot, marcând cel mai mare număr de votanți de la organizarea alegerilor peste hotare, a subliniat președinta CEC, Angela Caraman. Cele mai active secții de votare din străinătate au fost cele din Rusia, Italia, România și Franța. La ora 06:00, s-au închis ultimele secții de votare din Sacramento, Seattle și Las Vegas din SUA, precum și din Vancouver, Canada.

Rezultatele finale ale scrutinului prezidențial va fi prezentat Curții Constituționale, în termen de 5 zile, precizeză CEC.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.